Una din cele mai importante tifoserii din Italia, Curva Nord Lazio, a anunțat printr-un comunicat oficial că se autodizolvă. Grupurile care compun Curva Nord protestează astfel contra introducerii Cardului pentru Suporteri, din sezonul viitor, pe toate stadioanele din Italia.
Înainte să redăm comunicatul integral al fanilor laziali, este necesară explicarea însemnătății „Cardului pentru Suporteri”(Tessera del Tifoso).
Ce este Tessera del Tifoso?
Cardul pentru suporteri este un instrument de identificare a suporterilor unei anumite echipe, prin care aceștia pot cumpăra bilete pentru meciurile echipei respective. Măsura a fost introdusă pentru a împiedica suporterii echipelor care nu au voie să meargă în anumite deplasări, să cumpere bilete în sectoarele gazdelor.
Scopul declarativ al acestei măsuri a fost luate pentru combaterea violenței pe stadioane, mai ales că un suporter care a fost deja interzis( indiferent dacă i-a expirat sau nu interdicția) nu va putea avea niciodată un astfel de card. Cu toate acestea, măsura a fost criticată de mai mulți oameni din lumea fotbalului, cei mai cunoscuți fiind fotbaliștii Daniele De Rossi și Fabrizio Miccoli.
Motivele par întemeiate: deși s-a argumentat că măsura este pentru combaterea violenței pe stadioane, s-a ignorat total faptul că actele reprobabile nu au mai avut loc demult în arenele sportive, ci în afara lor. Ba mai mult, locul predilect de întâlnire al fanilor violenți este pe traseul diferitelor deplasări. Un alt motiv este că deși poate un suporter și-a ispășit o eventuală pedeapsă primită pentru o „prostie”, acesta nu va putea primi niciodată respectivul card, chiar dacă este la 20 de ani distanță!
Un mare neajuns creat de acest card este imposibilitatea unui fan de a urmări meciurile mai multor echipe în calitate de suporter gazdă. Acest aspect va pune mai probleme turiștilor, care vor găsi imposibil să urmărească -spre exemplu- meciurile Romei și ale lui Milan de pe teren propriu. Chiar dacă va depune din timp o astfel de cerere, ultimul cuvânt îl are poliția locală, ceea ce înseamnă că verificările pot dura și o veșnicie.
Nu mai are rost să precizăm că această măsură va fi implementată și-n diviziile inferioare, acolo unde clar nu există infrastuctura necesară unor astfel de carduri.
Având în vedere aceste aspecte, mai mult decât valabile, întrebarea rămâne? Care este scopul acestui card? Ei bine, răspunsul a fost găsit în mai vechea dorință a autorităților de a avea o evidență completă a celor care merg pe stadioane. În acest caz, se ridică anumite întrebări legale: ce alt grup de oameni care au un hobby mai sunt monitorizați așa de atent? Având în vedere că statistic vorbind, violența ce ar trebui prevenită se petrece în afara stadioanelor, de ce e nevoie de un index al celor INTRĂ‚ în incinta arenelor sportive?
După acest raționament, ar trebui ca fiecare persoană care se duce într-un bar sau discotecă să fie monitorizată, dat fiind că mii de oameni beți se bat în fiecare zi în afara localurilor unde au consumat alcoolul respectiv.
O altă fațetă a acestui card este aceea a banilor. Acest card poate oferi facilități de plată, prețuri promoționale, precum și reduceri semnificative la produsele clubului.
Eșecul lamentabil al acestui instrument a fost demonstrat acum un an, când fanii lui Milan( una din marile susținătoare ale cardului pus în vânzare – Cuore Rossonero Card) i-au atacat la o benzinărie pe cei ai Veronei ce veniseră la Firenze pentru a încuraja Fiorentina în duelul cu rosso-neri. Și atunci, care e motivul?
Suporterii lui Lazio acuză sistemul de comportament Big Brother
„În fața unei alte încercări de a îndepărta oamenii și pasiunea de e pe stadioane, am luat dureroasa decizie de a a ne dezmembra și a părăsi locul care pentru noi a fost dintotdeauna a doua noastră casă: Curva Nord de pe Stadio Olimpico. Știm că mulți oameni intuiesc motivele deciziei noastre și fără a citi un comunicat, dar considerăm că e nevoie să facem lumină și să explicăm alegerea noastră.
Noi am fost Ultras dintotdeauna. Și suntem în măsura în care suntem indivizi care iubesc libertatea.
A fost un timp în care Sistemul a luat oamenii de pe străzi și i-a îndreptat spre stadioane pentru „controla” și pentru a „circumscrie” dorința lor de rebeliune. Astăzi, același sistem a golit „aglomerările” de tineri de pe străzile orașelor noastre; pentru mulți s-a pierdut ideea unui loc comun, al unei comunități sau pur și simplu a unei întâlniri. Astăzi, Sistemul încearcă să închidă tinerii în casă, cu un televizor sau PlayStation în față. Astăzi, tinerii trebuie să se întâlnească în cadrul rețelelor sociale, al abonamentului Pay-per-View sau al filmelor 3D.
Mai rămăsese un singur bastion al libertății. Peluzele stadioanelor pline de Ultras. De aici a venit ideea „genială” a apariției Tessera del Tifoso(Cardului pentru Suporteri). Noi, ca oameni liberi, nu putem accepta ca cineva să decidă dacă putem sau nu să intrăm pe stadion să o susținem pe Lazio a noastră.Nu vom accepta niciodată, în general, ca „cineva” să decidă pentru noi.
Ne place să ne gândim că majoritatea oamenilor gândește ca noi, conștienți fiind de valoarea ridicată a libertății personale, atât ca Ultras, ca simplu suporter sau mai clar, ca cetățean.
Nu erau de-ajuns camerele TV cu circuit închis, microfoanele direcționate sau telefoanele mobile ascultate, sechestrele aplicate pe memoriile calculatoarelor pentru a controla pe toată lumea??! Un ultras se naște liber, condiție indispensabilă pentru orice naștere. În consecință, noi, ultrașii lui Lazio din Curva Nord, nu vom juca acest joc murdar. Nu vrem să mai fim carne de tun.
Oricine gândește că am acceptat faptul că sistemul nu ne mai vrea. Suntem noi cei care îl refuzăm!
Adio ultrașilor din tribune! Adio și scandărilor și coregrafiilor. Lăsăm stadioanele pentru cei pe care îi vor „ei”, adevărate CATEDRALE ÎN DEȘERT. Au încercat să convingă opinia publică că violența este cauzată mereu de Ultrași, că din acest motiv stadioanele sunt goale.
Nu-și amintește nimeni că în anii 70-80-90 era mult mai rău… și totuși stadioanele erau mereu pline?
Nu domnilor, stadioanele sunt goale pentru că există TV Pay-Per-View, pentru că biletele costă prea mult pentru o familie medie sau un student, sunt goale pentru că e imposibil să găsești un loc de parcare, pentru că stadioanele sunt insalubre, pentru că legile pentru suporteri sunt făcute de oameni care nu au călcat niciodată pe stadion, nu au fluturat niciodată un steag, nu au mers niciodată cu prietenii cu trenul în deplasare.
Nu dispărem, pentru că Lazio suntem noi!
Doar că nu vom mai fi niciodată acolo! Suntem convinși că orice ultra’ nu mai poate continua să mai existe în grupuri organizate, să facă coregrafii, să cânte, fără să fie de rea credință sau să scuipe pe 30 de ani de istorie și tradiție a mișcării la nivel național.
Nu vor mai exista alte explicații, alte comunicate, alte linii de gândire. Acesta e drumul nostru, acesta este motivul nostru de a fi!
Sursa foto: www.ultraslazio.it
Articol scris de Mihai Șomănescu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER